Realitatea din spatele visarii

Caut perfectiunea intr-o lume imperfecta. Caut perfectiunea, eu, care nu am in mine nici cel mai mic dram de merit, care sunt un exemplu pur, clar al imperfectiunii umane. Asta imi doresc, dar incep sa-mi pierd speranta pentru ca dorinta inimii se pierde in conceptiile ratiunii. Se afunda tot mai mult printre ele si incep sa vad cu ochi critici lumea asta. Nu-mi place sa descopar tot mai mult ca rautatea, ipocrizia si minciuna sunt, de fapt, chiar stalpii de sprijin ai ei. De aceea sta sa se distruga. Urasc asta! Si uite inca un motiv pentru care scriu - ma pierd in visare pur si simplu; visez la acea lume perfecta si scriu...scriu pentru ca asta este singura modalitate, singura "eroare" care ma fereste de realitate, care ma fereste de urmarile luciditatii, ale descoperirii adevarului crunt, ale cunoasterii. Este doar o descompunere a gandului ce-mi impaienjeneaza mintea tot mai mult la fiecare cuvant adaugat. Constientizarea adevaratei lumi in care traiesc si in care traim impreuna ma va conduce spre acele suferinte si indoieli interminabile, care construiesc lantul ce ma va tine legata de pamant; nu voi mai putea sa ma inalt ca sa visez. Cu asta ne hranim - visare, dorinta, speranta...