Too perfect, too wrong...

"What seems to be perfect it`s actually really wrong ... And now pull the trigger and kill my body, cuz u`ve already killed my soul..."

Cu tocurile inalte, cu buzele ale caror voluptuozitate este scoasa in evidenta de rujul rosu ca sangele, cu parul lung si blond ce-i sta intins, drept, pe spate, cu umerii goi si infrigurati de dorul celui ce ii incalzea demult, cocheta domnisoara sta cu pe balustrada de la balcon si priveste pierduta. Nu priveste stropii reci de ploaie ce-i lovesc cu brutalitate fata si pieptul aproape dezgolit si nici umbrelele ce alergau dintr-o parte intr-alta cautand un loc uscat si calduros. Vedea altceva... Dorinta arzatoare din inima ei si dorul de el nu o lasa sa mai vada altceva decat chipul lui; zambetul atat de dulce dar care nu era decat o masca a ipocriziei ce statea in spatele lui, ochii mari, negri, blanzi si totusi atat de indiferenti, buzele moi dar atat de reci... Se gandeste, isi aminteste, aprinzand ultima tigara din pachet. Inca plange, desi rimelul sta intins de azi dimineata. Sufera, desi nu merita. Nu uita, desi a trecut atata timp. O doare faptul ca inca o doare, o raneste faptul ca inca il mai iubeste. De ce ea si de ce el? De ce acea seara cand s-au cunoscut sau cea a primului sarut? De ce atatea amintiri? De ce miza a fost una atat de mare? De ce pierde intotdeauna jocurile in doi? Si de ce, cu cat incearca mai mult sa devina mai precauta si mai putin naiva, cu atat se lasa mai repede jucata pe degete si mai dusa de val? Frigul necrutator de afara si fusta neagra, scurta nu erau deloc o piedica pentru ea in a mai sta acolo cateva minute in plus dupa ce a tras ultimul fum din tigara. Fumul s-a imprastiat, iar ea ridica usor privirea de jos, de la oamenii ce treceau pe bulevardul de langa blocul sau. Isi sterge lacrimile de pe obraz, isi drege glasul si pleaca hotarata in casa. Inainte de a inchide usa balconului, sta cateva clipe si admira, pentru prima data in acea noapte lunga, frumusetea miilor de lumini ce dadeau o pata de culoare orasului pe timp de noapte. Zambeste optimist. Oare ce-i trece prin minte? Pana mai acum cateva minute suspina, iar acum zambeste fara pic de pesimism in priviri.

Se aseaza pe pat cu telefonul in mana. Este ora 3 si un sfert dimineata, iar ei incepe sa-i dispara treptat acel suras de pe chip care parca a trezit-o la viata. A fost doar un zambet trecator. Ii e frica. Pana la urma nu are nimic de pierdut. Incepe si formeaza din memorie numarul lui de telefon. Si iar ii e frica. Daca nu-i raspunde? Nu...a doua zi nu-l va suna iar! Este o fata foarte orgolioasa, dar il iubeste! Sau poate nu merita nici macar sa-i mai dea vreun semn de viata, nici macar atat! Sigur nu merita... dar il iubeste.... La un moment dat si-a dat seama cat de copila poate fi, cat de tematoare si neincrezatoare in ea o face baiatul asta sa fie...

S-a ridicat de pe pat si s-a privit in oglinda sifonierului. Multi o doreau, putini o aveau. Era tipul femeii perfecte, care pare sa nu aiba niciodata vreo inhibitie sau vreo problema in dragoste; de fapt care nici nu a stiut vreodata sa iubeasca. Nu este asa... De ce oare s-a oprit tocmai la acela care se pare ca n-o mai vrea? Probabil pentru ca asta o face si mai ambitioasa, probabil ca asta reprezinta o provocare. Dar atunci de ce se intampla invers? Si-a pierdut increderea, nici macar nu stie ce sa faca, cum sa actioneze, ce sa zica, cum sa gandeasca. Nu se mai recunoaste. De ce e atat de complicat ceva ce pare atat de simplu? Trage aer in piept si se indreapta, din nou, spre telefonul aruncat in pat cu numarul lui deja format pe ecran.

Deja este 3 si jumatate, dar ea nu stie. A pierdut pana si notiunea timpului. Apasa, cu teama, tasta verde. Suna de 2 ori, dar lasitatea nu o lasa sa isi duca la indeplinire planul...vrea sa inchida. "Nu raspunde, macar am incercat" se pacaleste ea singura. De fapt nici nu stie ce avea sa-i spuna, voia doar sa-i auda vocea si sa-i spuna tot ce simte - ca inca se mai gandeste la el, ca-l iubeste si ca ar da orice macar sa-l mai vada 10 minute, sa-i simta mainile calde atingandu`i usor corpul.. sau jucandu`se in parul ei lung, sa-i auda glasul soptindu-i cele mai dulci si mai frumoase cuvinde de dragoste....... Vrea sa-i simta inima cum bate cand sta linistita cu capul pe pieptul lui, vrea sa-i citeasca iarasi dragostea in priviri si sa o tina-n brate o noapte-ntreaga iubindu-se asa cum faceau de mult, cand nu le pasa de nimeni si nimic, cand timpul se oprea numai pentru ei doi...
Vrea sa inchida, dar in ultima secunda aude un "Alo..." aproape stins. "Buna... sunt eu", ii tremura vocea ca unui copil inainte de primul sarut....