Doua lumi diferite

Prieteni de-o viata, dusmani de putin timp, colegi de ani de zile, straini...din totdeauna. Dar ce nu sunt unii dintre noi? Intr-un cuvant: prefacuti. Aveam niste vise. S-au spulberat intr-un nimic. Realizati? Nici macar nu va dati seama. Maturizati-va, voi, astia care va credeti maturi! Credeam ca stiu foarte bine cum e lumea :) Si Doaaamne cat m-am inselat. Si totusi...ma simt fericita. Am langa mine exact persoanele in care am (si stiu ca pot sa am) cea mai mare incredere, persoanele care inseamna ceva pentru mine si pentru care insemn ceva. Si le multumesc pentru ca imi arata cine sunt cu adevarat. Ma simt fericita ca invat lucruri foarte importante de la oameni care vor sa raman sub ei sau de la oameni care, de fapt, nici nu stiu ceea ce stiu eu de la ei. Doua lumi diferite...

Bullet - Partea ta intunecata

"Ganduri in miez de noapte strabat fiind linistea intunecata sh dorul plin de suspine, e un chin in vis desprins din subconstient ca as vrea sa nu te pierd... sa te am permanent! Sa iti vad chipul angelic ce m-a cucerit din prima, sa iti ascult vorbele dulci, sa iti simt inima, sa citesc in ochii tai caprui dorinta arzatoare, sa iti deschizi sufletul in fata mea ca un boboc de floare... Caci mor de nerabdare si ma gandesc la un sarut, mor ca nu te am! Distanta se simte mult... Spune-mi cine te alina daca nu sunt langa tine? Pentru tine cine suspina atunci cand nu e totul bine? Stii...primul sarut, prima atingere, primele soapte? Ma faci sa te iubesc, ma faci sa te doresc, ma faci sa innebunesc si nu e prima data cand vin sa iti cersesc puterea de a ma indragosti de partea ta intunecata... Tu mi-ai dat aripi, m-ai indemnat sa zbor spre cer, dar nu mi-ai spus ca sunt de ceara si se vor topi lejerl m-ai lasat sa incerc sa zbor, sa ating o stea ca mai apoi sa ma prabusesc in inima ta si acolo sa invat sa te rasfat, sa gust din pasiune. Unii mi-au spus ca dragostea e a opta minune si mi-au mai spus ca la distanta sigur n-o sa mearga dar lasa-i sa vorbeasca ca lumea e bleaga! Sentimentul nu dispare ca o vacanta de vara, uneori e mai lucid ca fumul tras dintr-o tigara, dar nu mai conteaza atata timp cat esti cu mine. Nimic nu e imposibil daca o fac pentru tine! Si sper ca intr-o zi sa nu iti vad intinsa mana, sper ca nu va fi o zi cand va domni doar ura; sper sa fii in stare sa ma accepti asa cum sunt, caci nu suntem sortiti sa fim singuri pe Pamant..."
(Bullet - Partea ta intunecata)

Too perfect, too wrong... (II)

"Buna, dar nu stiu cu cine vorbesc"
"Nu-mi recunosti nici macar vocea...?" spune ea dezamagita, neasteptandu-se niciodata la un asemenea raspuns.
"Imi cer scuze, este foarte tarziu"

Tonul rece pe care ii vorbeste si faptul ca nu-si aminteste nici macar glasul ei care acum cateva luni ii soptea la ureche "Te iubesc" in fiecare noapte, au facut-o sa-si piarda si ultima speranta. A inchis telefonul. Stie ca urmeaza o noapte lunga in care va fi macinata de fel si fel de intrebari si ganduri. O noapte in care iar nu va putea dormi, iar lacrimile incep, din nou, sa-i inunde chipul, incercand parca sa accentueze si mai mult durerea pe care o simtea in momentul acela.

Se aseaza din nou in fata oglinzii, dar de data aceasta isi priveste numai ochii in care se putea citi cu usurinta orice sentiment ce`i insufletea trupul minunat. Nu-i vine sa creada: "Asta sunt eu? Nu merit.. Nu merit!", dar spunandu-si cuvintele acestea ce par ca ar imbarbata pe oricine, se afunda si mai mult in sentimentul de autocompatimire. Fuge spre pat, ridica grabita telefonul si il aseaza langa ea. Spera ca o va suna inapoi. Din minut in minut se uita la ceas dar timpul trecea atat de greu... Ce mai poate sa faca acum? Prin sumedenia de parfumuri, cercei si farduri din fata ogliznii zareste aruncata agenda ei in care scria atunci cand nu avea cu cine sa vorbeasca si avea nevoie de cineva sa o asculte. O rasfoieste... fiecare pagina contine numele lui de cate 1-2 ori... Nici nu poate sa-i mai pronunte numele - chiar si asta o doare asa de tare... Deschide la prima pagina goala si incepe sa scrie:

"Ce s-a intamplat cu tine, cu noi? Stii cat imi e de greu? Degeaba incerc sa dorm, nu pot! Imi alergi prin minte si nu-mi dai pace. Degeaba ma duc la cursuri, nu pot sa fiu atenta la nimeni si nimic, imi distrag atentia doar imaginile chipului tau ce-mi apar in minte, apoi dispar, sunt inlocuite de mii si mii de intrebari ce incep cu "De ce...?". Degeaba incerc sa fac ceva, orice! Nu imi iese. Si tu esti singurul vinovat pentru toate astea... Mi-e dor de tine! Foarte dor! Nici macar nu am cuvinte destule sa pot explica ce simt acum, nu exista cuvinte atat de puternice care sa spuna ce simt eu cu adevarat. Totul e ciudat... Incep sa ma amagesc singura si sa imi pastrez vie speranta ca intr-o zi vom fi cum am fost odata... Ce ai facut cu mine? Ce mi-ai facut de am ajuns asa? Nici nu ai idee cat poate sa-mi fie de dor de tine! Vreau...ahh..... Vreau sa te vad, vreau sa vorbim ore in sir la telefon asa cum faceam noptile tarzii, vreau sa ne tinem de mana chiar si atunci cand ne certam, vreau sa te simt aproape chiar si atunci cand esti departe, vreau sa-mi "vorbesti" mereu, vreau sa invatam amandoi, impreuna, sa trecem prin viata asta si sa profitam de orice ocazie ni se ofera si de orice clipa petrecuta impreuna. Vreau sa stiu ca esti numai al meu pentru ca eu deja sunt numai a ta, vreau sa "construim" impreuna amintiri frumoase, vreau sa fiu eu motivul fiecarui zambet ce-ti coloreaza viata zi de zi, vreau sa ma iubesti cum te iubesc si eu... Vreau sa ma lasi iarasi sa te sarut si sa-ti simt trupul cald peste al meu, vreau inapoi acele vise pe care numai tu si eu....numai tu si eu stiam cum sa le transformam intr-o realitate fantastica... Te vreau pe tine, nu pe altcineva! Nu mai pot iubi pe alticneva, nu pot vedea pe altcineva in locul tau! Vreau sa plecam amdnoi undeva departe... sa fim doar noi doi si sa opresti timpul.. sa ne iubim ca alta data! Imi e atat de greu fara tine.... Incearca macar sa-ti amintesti de mine si de ce a fost intre noi, incearca sa nu te mai minti - eu cred ca inca ma mai iubesti si tu, asa e?".

Dupa ce a incheiat ultima propozitie, a recitit textul ce-l scrisese fara oprire; toate ideile curgeau din suflet prin creion pe foaie. I se pare putin exagerat... dar este exact ceea ce simte.

In pragul disperarii aproape, se mai gandeste la o solutie. Rupe pagina, o indoaie la milimetru si o pune intr-un plic. Nu-l semneaza, dar il pune deoparte langa cheile de la masina.

Pare putin mai linistita acum. Chiar este. Se aseaza cu capul pe perna si adoarme cu gandul ca poate maine va fi ziua in care seva schimba totul. Spera... si totusi incearca sa nu isi faca iluzii de una singura. Dar pare ca se simte mult mai bine atunci cand se minte...

E dimineata. Soarele o trezeste pe tanara domnisoara cu razele-i calde, dupa ploaia rece de aseara. Parca ii aminteau de atingerile lui la fel de duioase si calde... Este imbracata cu aceeasi fusta scurta si cu acelasi maieut ce lasa ca parul ei lung si moale sa ii acopere umerii dezgoliti. Se machiaza, nu lipseste rujul rosu aprins si nu uita niciodata sa isi puna la mana bratara din aur alb primita de la mama ei de cand era inca un copil. Cerceii, colierul, inelele si celelalte bratari - nici ele nu vor ramane in cutia cu bijuterii. Cocheta, ca intotdeauna, aranjata si mirosind a parfum frantuzesc, isi ia in picioare sandalutele cu toc si are grija ca plicul sa nu fie lasat pe masuta din hol. Coboara in parcare, unde o asteapta o masina micuta, rosie.

Nu a uitat unde sta el... Ajunsa in fata blocului, arunca o privire la etajul 6. Parca nimic nu este schimbat. Ezita sa coboare din masina: "Daca nu o sa vrea sa o citeasca pana la capat? Dar daca nu o sa-si mai aduca aminte de mine si nu o sa isi dea seama ca este scrisa de mine? E posibil sa isi dea seama totusi...si oare atunci cum va reactiona? Sper sa nu fac o greseala, dar pana la urma stiu ca am incercat, nu am absolut nimic de pierdut! De ce nu ar putea reactiona si bine pana la urma? Of...Ok, ma duc! Sau...o sa fie un pic ciudat pentru el cred... Nu a mai auzit de mine de atata timp...asa a ales el; acum m-am hotarat sa fac un pas ...un pas spre el; si sper sa nu fie, de fapt, unul inapoi.... Gata, ma duc!".

Se opreste exact in fata scarii si mai ridica o data privirea la etajul 6. Isi aduce aminte cum era...pentru cateva secunde se pierde printre ganduri, care dispar imediat din cauza unei sperieturi groaznice. S-a auzit usa de la scara. In fata ei, un baiat de vreo 24 ani, inalt, bine facut, cu ochii negri si blanzi dar cu o privire ce exprima uimire si care cauta parca raspunsul a o mie de intrebari, toate puse odata. Statea chiar in fata ei si era chiar ...el! Ea, cu scrisoarea in mana.....

Adio Adonis!

Si uite asa s-a mai sfarsit una... Pacat! In ea mi-am pus cele mai mari sperante de conturare a trecutului frumos intr-un viitor necunoscut ce il avea pe el in cenrtu de data asta. Iar el era ACEL EL. Ei nu stiu sa spuna "iarta-ma", ei stiu sa spuna doar "adio". Oare nu simte ca o parte din suflet se rupe si se transforma in cenusa? In cenusa din care va scrie mai tarziu numele meu, o va uda cu lacrimi si ii va spune "Te iubesc"; va incerca sa o transforme inapoi. Poate altii cred ca va fi prea tarziu. Acea parte eram eu...iar pentru el, pentru dragoste, nu mai exista legi - orice scrum se poate transforma din nou in ceea ce a fost odata.
Inconjurata acum de singuratati incep sa zaresc ca "peisajul" in care traiesc este unul meschin - ma aflu intre patru ziduri in umbra carora se vad, inspaimantatoare, ramurile copacilor dezgoliti din fata blocului, un pat gol in coltul caruia stau zgribulita, solitara si ma gandesc sa-mi alung din mintea-mi obosita aceleasi framantari si aceleasi intrebari fara raspuns ce ma macina de cateva zile. Sau mai bine nu... De dragul amintirilor, prefer sa doara si sa las sa curga lacrimile seara si, aceleasi lacrimi, ziua, sa fie un inocent zambet fals adus in fata celor ce nici macar nu observa ca port o masca a fericirii care nu stie ce este aceea "fericire". De dragul lui prefer sa-mi simt clipa de clipa inima cum imi sopteste acel nume... decat sa-l uit.
Cineva ar trebui sa ma puna la locul meu "ca papusile cu resort cand inchizi capacul". Hm...dar stiti unde este locul meu? Ma indoiesc....................

Too perfect, too wrong...

"What seems to be perfect it`s actually really wrong ... And now pull the trigger and kill my body, cuz u`ve already killed my soul..."

Cu tocurile inalte, cu buzele ale caror voluptuozitate este scoasa in evidenta de rujul rosu ca sangele, cu parul lung si blond ce-i sta intins, drept, pe spate, cu umerii goi si infrigurati de dorul celui ce ii incalzea demult, cocheta domnisoara sta cu pe balustrada de la balcon si priveste pierduta. Nu priveste stropii reci de ploaie ce-i lovesc cu brutalitate fata si pieptul aproape dezgolit si nici umbrelele ce alergau dintr-o parte intr-alta cautand un loc uscat si calduros. Vedea altceva... Dorinta arzatoare din inima ei si dorul de el nu o lasa sa mai vada altceva decat chipul lui; zambetul atat de dulce dar care nu era decat o masca a ipocriziei ce statea in spatele lui, ochii mari, negri, blanzi si totusi atat de indiferenti, buzele moi dar atat de reci... Se gandeste, isi aminteste, aprinzand ultima tigara din pachet. Inca plange, desi rimelul sta intins de azi dimineata. Sufera, desi nu merita. Nu uita, desi a trecut atata timp. O doare faptul ca inca o doare, o raneste faptul ca inca il mai iubeste. De ce ea si de ce el? De ce acea seara cand s-au cunoscut sau cea a primului sarut? De ce atatea amintiri? De ce miza a fost una atat de mare? De ce pierde intotdeauna jocurile in doi? Si de ce, cu cat incearca mai mult sa devina mai precauta si mai putin naiva, cu atat se lasa mai repede jucata pe degete si mai dusa de val? Frigul necrutator de afara si fusta neagra, scurta nu erau deloc o piedica pentru ea in a mai sta acolo cateva minute in plus dupa ce a tras ultimul fum din tigara. Fumul s-a imprastiat, iar ea ridica usor privirea de jos, de la oamenii ce treceau pe bulevardul de langa blocul sau. Isi sterge lacrimile de pe obraz, isi drege glasul si pleaca hotarata in casa. Inainte de a inchide usa balconului, sta cateva clipe si admira, pentru prima data in acea noapte lunga, frumusetea miilor de lumini ce dadeau o pata de culoare orasului pe timp de noapte. Zambeste optimist. Oare ce-i trece prin minte? Pana mai acum cateva minute suspina, iar acum zambeste fara pic de pesimism in priviri.

Se aseaza pe pat cu telefonul in mana. Este ora 3 si un sfert dimineata, iar ei incepe sa-i dispara treptat acel suras de pe chip care parca a trezit-o la viata. A fost doar un zambet trecator. Ii e frica. Pana la urma nu are nimic de pierdut. Incepe si formeaza din memorie numarul lui de telefon. Si iar ii e frica. Daca nu-i raspunde? Nu...a doua zi nu-l va suna iar! Este o fata foarte orgolioasa, dar il iubeste! Sau poate nu merita nici macar sa-i mai dea vreun semn de viata, nici macar atat! Sigur nu merita... dar il iubeste.... La un moment dat si-a dat seama cat de copila poate fi, cat de tematoare si neincrezatoare in ea o face baiatul asta sa fie...

S-a ridicat de pe pat si s-a privit in oglinda sifonierului. Multi o doreau, putini o aveau. Era tipul femeii perfecte, care pare sa nu aiba niciodata vreo inhibitie sau vreo problema in dragoste; de fapt care nici nu a stiut vreodata sa iubeasca. Nu este asa... De ce oare s-a oprit tocmai la acela care se pare ca n-o mai vrea? Probabil pentru ca asta o face si mai ambitioasa, probabil ca asta reprezinta o provocare. Dar atunci de ce se intampla invers? Si-a pierdut increderea, nici macar nu stie ce sa faca, cum sa actioneze, ce sa zica, cum sa gandeasca. Nu se mai recunoaste. De ce e atat de complicat ceva ce pare atat de simplu? Trage aer in piept si se indreapta, din nou, spre telefonul aruncat in pat cu numarul lui deja format pe ecran.

Deja este 3 si jumatate, dar ea nu stie. A pierdut pana si notiunea timpului. Apasa, cu teama, tasta verde. Suna de 2 ori, dar lasitatea nu o lasa sa isi duca la indeplinire planul...vrea sa inchida. "Nu raspunde, macar am incercat" se pacaleste ea singura. De fapt nici nu stie ce avea sa-i spuna, voia doar sa-i auda vocea si sa-i spuna tot ce simte - ca inca se mai gandeste la el, ca-l iubeste si ca ar da orice macar sa-l mai vada 10 minute, sa-i simta mainile calde atingandu`i usor corpul.. sau jucandu`se in parul ei lung, sa-i auda glasul soptindu-i cele mai dulci si mai frumoase cuvinde de dragoste....... Vrea sa-i simta inima cum bate cand sta linistita cu capul pe pieptul lui, vrea sa-i citeasca iarasi dragostea in priviri si sa o tina-n brate o noapte-ntreaga iubindu-se asa cum faceau de mult, cand nu le pasa de nimeni si nimic, cand timpul se oprea numai pentru ei doi...
Vrea sa inchida, dar in ultima secunda aude un "Alo..." aproape stins. "Buna... sunt eu", ii tremura vocea ca unui copil inainte de primul sarut....