Evein if...

Even if she hurts you so much, don`t ever doubt her love for you.
Even if she lied to you so much, don`t ever doubt her sincerity.
Even if she yells at you so much, don`t ever doubt her gentleness.
Even if she goes wrong so much, don`t ever doubt her desire to change.
Even if she says she`s leaving, don`t ever doubt her desire to stay.
Even if she doesn`t prove she cares so much, don`t ever doubt her feelings.
You will never understand how much she loves you, untill you change for her.
Even if you are disappointing her, she will always believe in you.
Even if you lied to her, she will always trust what your eyes say.
Even if you don`t prove you care about her, she will always beleieve you really do.
Even if you make mistakes, she will always forgive you.
Even if you bring tears of sadness in her eyes, she will always remember those of happiness.
Even if you hurt her so much, she will always love you.
Even if you don`t apologize and conciliate her, she will always know you`re sorry.
You will never understand how much she needed you and you weren`t there.

De ce iubiti femeile? (s.Mircea Cartarescu)

Iubiti femeile pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixati ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa va arate ca va iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca isi deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime - a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa fie admirate cand sunt oprite la stop si treceti pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care va scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care va scoate din minti. Pentru ca va spun "te iubesc" exact atunci cand va iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-ati iesit si-n ele va intoarceti, si mintea voastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.

My everything

What are we?

Some children playing with the ball, tickling, running on the street like they don`t care about anything? Some children who laugh incontrolable and who fight with icecream?
Or can we be some teens playing with their hands, their lips, their whole body and playing with each other`s mind? ...who whisper sweet words at 4 o'clock in the morning, covering the silence in the room? ...and holding tight their hands while they are looking at the full moon carring the enlightened city? ...feeling the smell of each other`s soft skin and feeling the loved one watching, staring while sleeping, like he never wants to let go of anything happening between them, like he feels the love is getting him through the most incredible voyage of this life? Some teens who cannot ever be separated by anything in this world? Whose love can be seen just looking in their eyes, just listening a single word they are saying about the other one, just noticing only one motion which goes so slow?

Or are we just two friends who care about each other, who talk about anything hours and hours at the phone, two friends who trust each other and who help each other whenever they are in need? Who knows to listen and to bring a smile on his lips when a tear is just about to fall on the cheek?

There`s no need to choiche! We are whoever we want, whoever we feel. We can be children and play, we can be two teenagers and love, argue, feel and adore each other... And we always can be the best friends.

You are my everything :)

Realitatea din spatele visarii

Caut perfectiunea intr-o lume imperfecta. Caut perfectiunea, eu, care nu am in mine nici cel mai mic dram de merit, care sunt un exemplu pur, clar al imperfectiunii umane. Asta imi doresc, dar incep sa-mi pierd speranta pentru ca dorinta inimii se pierde in conceptiile ratiunii. Se afunda tot mai mult printre ele si incep sa vad cu ochi critici lumea asta. Nu-mi place sa descopar tot mai mult ca rautatea, ipocrizia si minciuna sunt, de fapt, chiar stalpii de sprijin ai ei. De aceea sta sa se distruga. Urasc asta! Si uite inca un motiv pentru care scriu - ma pierd in visare pur si simplu; visez la acea lume perfecta si scriu...scriu pentru ca asta este singura modalitate, singura "eroare" care ma fereste de realitate, care ma fereste de urmarile luciditatii, ale descoperirii adevarului crunt, ale cunoasterii. Este doar o descompunere a gandului ce-mi impaienjeneaza mintea tot mai mult la fiecare cuvant adaugat. Constientizarea adevaratei lumi in care traiesc si in care traim impreuna ma va conduce spre acele suferinte si indoieli interminabile, care construiesc lantul ce ma va tine legata de pamant; nu voi mai putea sa ma inalt ca sa visez. Cu asta ne hranim - visare, dorinta, speranta...

Ploua...

Ploua... Stau rezemata de geamul deschis ca sa aud sunetul ploii si ma gandesc. Imi amintesc acele momente... Ma dor si incerc sa ma gandesc la altceva, dar nu pot! Orice as face nu pot. Amintirile imi invadeaza mintea asa cum ploaia invadeaza pamantul, cerul, orasul...tot.

Tot asa, si atunci, norii acopereau cerul si intunecau orasul. Vad perfect imaginile acelea. Vad cum picaturile de ploaie loveau trotuarul inundat de balti de apa, vad perfect acei sute de oameni surprinsi de vreme care mergeau grabiti spre un adapost sau sa prinda urmatorul tramvai aglomerat. Cativa, mai linistiti, cu umbrele colorate, dadeau putina viata orasului care parea atat de trist. Nu era trist deloc. Nu am vazut nicio clipa tristete in jurul meu. Acum vad, desi atmosfera e exact aceeasi.

Ah, ce vreme urata! Dar in sfarsit aparusei!

Simteam stropii reci de ploaie care-mi atingeau incet si delicat fata, simteam mana ta care o tinea strans pe a mea. Auzeam sunetul placut al ploii, auzeam vocea ta care ma indemna sa ma grabesc la metrou. Acum nu simt decat singuratate, simt racoarea de afara, simt parca inca doi stropi de apa pe obraz...nu sunt stropi, sunt lacrimi. Nu-ti mai aud glasul, acum nu aud decat vremea de afara care am impresia ca se transforma intr-o furtuna devastatoare. Totusi...ploua linistit! De ce am eu impresia asta? Ciudat...

Privesc inca pe fereastra cu ochi goi, reci. De ce inca mai vad ca ploua daca norii negri s-au risipit? O multime de ganduri, simtiri alearga prin mintea mea; am cazut intr-un adanc abis si nu-mi mai gasesc calea spre mine. M-am schimbat, m-am pierdut....

Ah, ce vreme urata! Nu mai apari odata?

Mi-e dor sa-ti simt bratele in jurul meu si sa-mi spui ca ti-am lipsit. Mi-e dor sa te vad iar, sa uit de tot si toate, sa nu mai vreau nimic altceva! Mi-e dor sa pierd vremea cu tine, sa adorm la tine in brate, sa te vad razand, mi-e dor sa simt ca esti al meu si doar al meu, sa te sarut cu atata dragoste incat sa vezi si tu ca te vreau langa mine pentru totdeauna, mi-e dor sa-ti spun ca te iubesc. Mi-e dor de tot ce inseamna TU...mi-e dor de tine! Este singurul lucru pe care il mai simt acum.

Ah, ce vreme urata!

Mi-e dor de ploaia aceea placuta... Nu mai apari odata?

Doua lumi diferite

Prieteni de-o viata, dusmani de putin timp, colegi de ani de zile, straini...din totdeauna. Dar ce nu sunt unii dintre noi? Intr-un cuvant: prefacuti. Aveam niste vise. S-au spulberat intr-un nimic. Realizati? Nici macar nu va dati seama. Maturizati-va, voi, astia care va credeti maturi! Credeam ca stiu foarte bine cum e lumea :) Si Doaaamne cat m-am inselat. Si totusi...ma simt fericita. Am langa mine exact persoanele in care am (si stiu ca pot sa am) cea mai mare incredere, persoanele care inseamna ceva pentru mine si pentru care insemn ceva. Si le multumesc pentru ca imi arata cine sunt cu adevarat. Ma simt fericita ca invat lucruri foarte importante de la oameni care vor sa raman sub ei sau de la oameni care, de fapt, nici nu stiu ceea ce stiu eu de la ei. Doua lumi diferite...

Bullet - Partea ta intunecata

"Ganduri in miez de noapte strabat fiind linistea intunecata sh dorul plin de suspine, e un chin in vis desprins din subconstient ca as vrea sa nu te pierd... sa te am permanent! Sa iti vad chipul angelic ce m-a cucerit din prima, sa iti ascult vorbele dulci, sa iti simt inima, sa citesc in ochii tai caprui dorinta arzatoare, sa iti deschizi sufletul in fata mea ca un boboc de floare... Caci mor de nerabdare si ma gandesc la un sarut, mor ca nu te am! Distanta se simte mult... Spune-mi cine te alina daca nu sunt langa tine? Pentru tine cine suspina atunci cand nu e totul bine? Stii...primul sarut, prima atingere, primele soapte? Ma faci sa te iubesc, ma faci sa te doresc, ma faci sa innebunesc si nu e prima data cand vin sa iti cersesc puterea de a ma indragosti de partea ta intunecata... Tu mi-ai dat aripi, m-ai indemnat sa zbor spre cer, dar nu mi-ai spus ca sunt de ceara si se vor topi lejerl m-ai lasat sa incerc sa zbor, sa ating o stea ca mai apoi sa ma prabusesc in inima ta si acolo sa invat sa te rasfat, sa gust din pasiune. Unii mi-au spus ca dragostea e a opta minune si mi-au mai spus ca la distanta sigur n-o sa mearga dar lasa-i sa vorbeasca ca lumea e bleaga! Sentimentul nu dispare ca o vacanta de vara, uneori e mai lucid ca fumul tras dintr-o tigara, dar nu mai conteaza atata timp cat esti cu mine. Nimic nu e imposibil daca o fac pentru tine! Si sper ca intr-o zi sa nu iti vad intinsa mana, sper ca nu va fi o zi cand va domni doar ura; sper sa fii in stare sa ma accepti asa cum sunt, caci nu suntem sortiti sa fim singuri pe Pamant..."
(Bullet - Partea ta intunecata)

Too perfect, too wrong... (II)

"Buna, dar nu stiu cu cine vorbesc"
"Nu-mi recunosti nici macar vocea...?" spune ea dezamagita, neasteptandu-se niciodata la un asemenea raspuns.
"Imi cer scuze, este foarte tarziu"

Tonul rece pe care ii vorbeste si faptul ca nu-si aminteste nici macar glasul ei care acum cateva luni ii soptea la ureche "Te iubesc" in fiecare noapte, au facut-o sa-si piarda si ultima speranta. A inchis telefonul. Stie ca urmeaza o noapte lunga in care va fi macinata de fel si fel de intrebari si ganduri. O noapte in care iar nu va putea dormi, iar lacrimile incep, din nou, sa-i inunde chipul, incercand parca sa accentueze si mai mult durerea pe care o simtea in momentul acela.

Se aseaza din nou in fata oglinzii, dar de data aceasta isi priveste numai ochii in care se putea citi cu usurinta orice sentiment ce`i insufletea trupul minunat. Nu-i vine sa creada: "Asta sunt eu? Nu merit.. Nu merit!", dar spunandu-si cuvintele acestea ce par ca ar imbarbata pe oricine, se afunda si mai mult in sentimentul de autocompatimire. Fuge spre pat, ridica grabita telefonul si il aseaza langa ea. Spera ca o va suna inapoi. Din minut in minut se uita la ceas dar timpul trecea atat de greu... Ce mai poate sa faca acum? Prin sumedenia de parfumuri, cercei si farduri din fata ogliznii zareste aruncata agenda ei in care scria atunci cand nu avea cu cine sa vorbeasca si avea nevoie de cineva sa o asculte. O rasfoieste... fiecare pagina contine numele lui de cate 1-2 ori... Nici nu poate sa-i mai pronunte numele - chiar si asta o doare asa de tare... Deschide la prima pagina goala si incepe sa scrie:

"Ce s-a intamplat cu tine, cu noi? Stii cat imi e de greu? Degeaba incerc sa dorm, nu pot! Imi alergi prin minte si nu-mi dai pace. Degeaba ma duc la cursuri, nu pot sa fiu atenta la nimeni si nimic, imi distrag atentia doar imaginile chipului tau ce-mi apar in minte, apoi dispar, sunt inlocuite de mii si mii de intrebari ce incep cu "De ce...?". Degeaba incerc sa fac ceva, orice! Nu imi iese. Si tu esti singurul vinovat pentru toate astea... Mi-e dor de tine! Foarte dor! Nici macar nu am cuvinte destule sa pot explica ce simt acum, nu exista cuvinte atat de puternice care sa spuna ce simt eu cu adevarat. Totul e ciudat... Incep sa ma amagesc singura si sa imi pastrez vie speranta ca intr-o zi vom fi cum am fost odata... Ce ai facut cu mine? Ce mi-ai facut de am ajuns asa? Nici nu ai idee cat poate sa-mi fie de dor de tine! Vreau...ahh..... Vreau sa te vad, vreau sa vorbim ore in sir la telefon asa cum faceam noptile tarzii, vreau sa ne tinem de mana chiar si atunci cand ne certam, vreau sa te simt aproape chiar si atunci cand esti departe, vreau sa-mi "vorbesti" mereu, vreau sa invatam amandoi, impreuna, sa trecem prin viata asta si sa profitam de orice ocazie ni se ofera si de orice clipa petrecuta impreuna. Vreau sa stiu ca esti numai al meu pentru ca eu deja sunt numai a ta, vreau sa "construim" impreuna amintiri frumoase, vreau sa fiu eu motivul fiecarui zambet ce-ti coloreaza viata zi de zi, vreau sa ma iubesti cum te iubesc si eu... Vreau sa ma lasi iarasi sa te sarut si sa-ti simt trupul cald peste al meu, vreau inapoi acele vise pe care numai tu si eu....numai tu si eu stiam cum sa le transformam intr-o realitate fantastica... Te vreau pe tine, nu pe altcineva! Nu mai pot iubi pe alticneva, nu pot vedea pe altcineva in locul tau! Vreau sa plecam amdnoi undeva departe... sa fim doar noi doi si sa opresti timpul.. sa ne iubim ca alta data! Imi e atat de greu fara tine.... Incearca macar sa-ti amintesti de mine si de ce a fost intre noi, incearca sa nu te mai minti - eu cred ca inca ma mai iubesti si tu, asa e?".

Dupa ce a incheiat ultima propozitie, a recitit textul ce-l scrisese fara oprire; toate ideile curgeau din suflet prin creion pe foaie. I se pare putin exagerat... dar este exact ceea ce simte.

In pragul disperarii aproape, se mai gandeste la o solutie. Rupe pagina, o indoaie la milimetru si o pune intr-un plic. Nu-l semneaza, dar il pune deoparte langa cheile de la masina.

Pare putin mai linistita acum. Chiar este. Se aseaza cu capul pe perna si adoarme cu gandul ca poate maine va fi ziua in care seva schimba totul. Spera... si totusi incearca sa nu isi faca iluzii de una singura. Dar pare ca se simte mult mai bine atunci cand se minte...

E dimineata. Soarele o trezeste pe tanara domnisoara cu razele-i calde, dupa ploaia rece de aseara. Parca ii aminteau de atingerile lui la fel de duioase si calde... Este imbracata cu aceeasi fusta scurta si cu acelasi maieut ce lasa ca parul ei lung si moale sa ii acopere umerii dezgoliti. Se machiaza, nu lipseste rujul rosu aprins si nu uita niciodata sa isi puna la mana bratara din aur alb primita de la mama ei de cand era inca un copil. Cerceii, colierul, inelele si celelalte bratari - nici ele nu vor ramane in cutia cu bijuterii. Cocheta, ca intotdeauna, aranjata si mirosind a parfum frantuzesc, isi ia in picioare sandalutele cu toc si are grija ca plicul sa nu fie lasat pe masuta din hol. Coboara in parcare, unde o asteapta o masina micuta, rosie.

Nu a uitat unde sta el... Ajunsa in fata blocului, arunca o privire la etajul 6. Parca nimic nu este schimbat. Ezita sa coboare din masina: "Daca nu o sa vrea sa o citeasca pana la capat? Dar daca nu o sa-si mai aduca aminte de mine si nu o sa isi dea seama ca este scrisa de mine? E posibil sa isi dea seama totusi...si oare atunci cum va reactiona? Sper sa nu fac o greseala, dar pana la urma stiu ca am incercat, nu am absolut nimic de pierdut! De ce nu ar putea reactiona si bine pana la urma? Of...Ok, ma duc! Sau...o sa fie un pic ciudat pentru el cred... Nu a mai auzit de mine de atata timp...asa a ales el; acum m-am hotarat sa fac un pas ...un pas spre el; si sper sa nu fie, de fapt, unul inapoi.... Gata, ma duc!".

Se opreste exact in fata scarii si mai ridica o data privirea la etajul 6. Isi aduce aminte cum era...pentru cateva secunde se pierde printre ganduri, care dispar imediat din cauza unei sperieturi groaznice. S-a auzit usa de la scara. In fata ei, un baiat de vreo 24 ani, inalt, bine facut, cu ochii negri si blanzi dar cu o privire ce exprima uimire si care cauta parca raspunsul a o mie de intrebari, toate puse odata. Statea chiar in fata ei si era chiar ...el! Ea, cu scrisoarea in mana.....

Adio Adonis!

Si uite asa s-a mai sfarsit una... Pacat! In ea mi-am pus cele mai mari sperante de conturare a trecutului frumos intr-un viitor necunoscut ce il avea pe el in cenrtu de data asta. Iar el era ACEL EL. Ei nu stiu sa spuna "iarta-ma", ei stiu sa spuna doar "adio". Oare nu simte ca o parte din suflet se rupe si se transforma in cenusa? In cenusa din care va scrie mai tarziu numele meu, o va uda cu lacrimi si ii va spune "Te iubesc"; va incerca sa o transforme inapoi. Poate altii cred ca va fi prea tarziu. Acea parte eram eu...iar pentru el, pentru dragoste, nu mai exista legi - orice scrum se poate transforma din nou in ceea ce a fost odata.
Inconjurata acum de singuratati incep sa zaresc ca "peisajul" in care traiesc este unul meschin - ma aflu intre patru ziduri in umbra carora se vad, inspaimantatoare, ramurile copacilor dezgoliti din fata blocului, un pat gol in coltul caruia stau zgribulita, solitara si ma gandesc sa-mi alung din mintea-mi obosita aceleasi framantari si aceleasi intrebari fara raspuns ce ma macina de cateva zile. Sau mai bine nu... De dragul amintirilor, prefer sa doara si sa las sa curga lacrimile seara si, aceleasi lacrimi, ziua, sa fie un inocent zambet fals adus in fata celor ce nici macar nu observa ca port o masca a fericirii care nu stie ce este aceea "fericire". De dragul lui prefer sa-mi simt clipa de clipa inima cum imi sopteste acel nume... decat sa-l uit.
Cineva ar trebui sa ma puna la locul meu "ca papusile cu resort cand inchizi capacul". Hm...dar stiti unde este locul meu? Ma indoiesc....................

Too perfect, too wrong...

"What seems to be perfect it`s actually really wrong ... And now pull the trigger and kill my body, cuz u`ve already killed my soul..."

Cu tocurile inalte, cu buzele ale caror voluptuozitate este scoasa in evidenta de rujul rosu ca sangele, cu parul lung si blond ce-i sta intins, drept, pe spate, cu umerii goi si infrigurati de dorul celui ce ii incalzea demult, cocheta domnisoara sta cu pe balustrada de la balcon si priveste pierduta. Nu priveste stropii reci de ploaie ce-i lovesc cu brutalitate fata si pieptul aproape dezgolit si nici umbrelele ce alergau dintr-o parte intr-alta cautand un loc uscat si calduros. Vedea altceva... Dorinta arzatoare din inima ei si dorul de el nu o lasa sa mai vada altceva decat chipul lui; zambetul atat de dulce dar care nu era decat o masca a ipocriziei ce statea in spatele lui, ochii mari, negri, blanzi si totusi atat de indiferenti, buzele moi dar atat de reci... Se gandeste, isi aminteste, aprinzand ultima tigara din pachet. Inca plange, desi rimelul sta intins de azi dimineata. Sufera, desi nu merita. Nu uita, desi a trecut atata timp. O doare faptul ca inca o doare, o raneste faptul ca inca il mai iubeste. De ce ea si de ce el? De ce acea seara cand s-au cunoscut sau cea a primului sarut? De ce atatea amintiri? De ce miza a fost una atat de mare? De ce pierde intotdeauna jocurile in doi? Si de ce, cu cat incearca mai mult sa devina mai precauta si mai putin naiva, cu atat se lasa mai repede jucata pe degete si mai dusa de val? Frigul necrutator de afara si fusta neagra, scurta nu erau deloc o piedica pentru ea in a mai sta acolo cateva minute in plus dupa ce a tras ultimul fum din tigara. Fumul s-a imprastiat, iar ea ridica usor privirea de jos, de la oamenii ce treceau pe bulevardul de langa blocul sau. Isi sterge lacrimile de pe obraz, isi drege glasul si pleaca hotarata in casa. Inainte de a inchide usa balconului, sta cateva clipe si admira, pentru prima data in acea noapte lunga, frumusetea miilor de lumini ce dadeau o pata de culoare orasului pe timp de noapte. Zambeste optimist. Oare ce-i trece prin minte? Pana mai acum cateva minute suspina, iar acum zambeste fara pic de pesimism in priviri.

Se aseaza pe pat cu telefonul in mana. Este ora 3 si un sfert dimineata, iar ei incepe sa-i dispara treptat acel suras de pe chip care parca a trezit-o la viata. A fost doar un zambet trecator. Ii e frica. Pana la urma nu are nimic de pierdut. Incepe si formeaza din memorie numarul lui de telefon. Si iar ii e frica. Daca nu-i raspunde? Nu...a doua zi nu-l va suna iar! Este o fata foarte orgolioasa, dar il iubeste! Sau poate nu merita nici macar sa-i mai dea vreun semn de viata, nici macar atat! Sigur nu merita... dar il iubeste.... La un moment dat si-a dat seama cat de copila poate fi, cat de tematoare si neincrezatoare in ea o face baiatul asta sa fie...

S-a ridicat de pe pat si s-a privit in oglinda sifonierului. Multi o doreau, putini o aveau. Era tipul femeii perfecte, care pare sa nu aiba niciodata vreo inhibitie sau vreo problema in dragoste; de fapt care nici nu a stiut vreodata sa iubeasca. Nu este asa... De ce oare s-a oprit tocmai la acela care se pare ca n-o mai vrea? Probabil pentru ca asta o face si mai ambitioasa, probabil ca asta reprezinta o provocare. Dar atunci de ce se intampla invers? Si-a pierdut increderea, nici macar nu stie ce sa faca, cum sa actioneze, ce sa zica, cum sa gandeasca. Nu se mai recunoaste. De ce e atat de complicat ceva ce pare atat de simplu? Trage aer in piept si se indreapta, din nou, spre telefonul aruncat in pat cu numarul lui deja format pe ecran.

Deja este 3 si jumatate, dar ea nu stie. A pierdut pana si notiunea timpului. Apasa, cu teama, tasta verde. Suna de 2 ori, dar lasitatea nu o lasa sa isi duca la indeplinire planul...vrea sa inchida. "Nu raspunde, macar am incercat" se pacaleste ea singura. De fapt nici nu stie ce avea sa-i spuna, voia doar sa-i auda vocea si sa-i spuna tot ce simte - ca inca se mai gandeste la el, ca-l iubeste si ca ar da orice macar sa-l mai vada 10 minute, sa-i simta mainile calde atingandu`i usor corpul.. sau jucandu`se in parul ei lung, sa-i auda glasul soptindu-i cele mai dulci si mai frumoase cuvinde de dragoste....... Vrea sa-i simta inima cum bate cand sta linistita cu capul pe pieptul lui, vrea sa-i citeasca iarasi dragostea in priviri si sa o tina-n brate o noapte-ntreaga iubindu-se asa cum faceau de mult, cand nu le pasa de nimeni si nimic, cand timpul se oprea numai pentru ei doi...
Vrea sa inchida, dar in ultima secunda aude un "Alo..." aproape stins. "Buna... sunt eu", ii tremura vocea ca unui copil inainte de primul sarut....

Ironie?

Ce zici? Hai sa dam un pic de culoare vietilor noastre. Noi stim cel mai bine cum. Eu cu visele frumoase, tu cu cosmarurile. Va iesi un real fantastic! :X Sau mai bine ne separam lumile. M-am saturat sa depind de tine. Stiu sa-mi colorez si singura viata, de indata ce uit complet de tine! Oare cand va fi asta? Ai plecat tu... o sa plec si eu din locul nostru. Nu am nevoie decat de un loc al meu... si doar al meu..deocamdata. Si acolo il voi intalni pe el ..odata :X Un el care-si cunoaste pasii si stie unde duc - la mine! ;)

Din noi.. am ramas eu

Nu plang pentru tine, plang pentru mine. M-am dezamagit singura, mi-a fost ranit orgoliul. Ai reusit sa-mi demonstrezi ceva despre mine ce nu as fi putut niciodata sa-mi demonstrez de una singura - asta e singurul lucru pentru care as putea sa-ti multumesc. N-am sa-ti multumesc niciodata pentru ce a fost frumos. De ce oare? Pentru ca a fost un frumos neadevarat, fals...
Asa ajung sa nu mai am incredere in nimeni niciodata, pentru ca istoria se tot repeta. O sa devin o paranoica...
Fii fericit cat nu sunt eu... Razi cat nu rad eu... Iubeste cat te urasc eu!

Abnegatia e prea mult ?

Am emotii... Asta ma face neincrezatoare in mine. Hm..am nevoie de cineva sa fie alaturi de mine aici...si acolo; sa-mi spuna "bravo, copila, acum te-ai facut remarcata!". Sau poate asa si trebuie sa fie...sa fiu - singura - ca sa imi demonstrez singura ca sunt in stare sa fac ce vreau asa cum vreau, adica foarte bine! Wish me luck in cele 4 "incercari" foooarte lungi... :-s

Oare o sa izbutesc?

E tare greu desi nu pare deloc asa. Tu, cel care ma privesti din afara propriului meu vis, ma vezi altfel - poate mai buna, mai ambitioasa sau mai puternica, sau poate mai putin buna si niciodata la nivelul asteptarilor mele si ale celor ce ma cunosc (....sau care de fapt nu ma cunosc deloc). Nici macar eu nu stiu ce sa mai cred despre mine. Cateodata ma vad in viitor, cu fiecare vis in parte realizat dupa ce am dus lungi si sangeroase batalii cu trecutul. Cateodata vad totul ca fiind perfect... perfect de amagitor, caci totul pare a fi o mare iluzie in care ma afund tot mai mult, cu fiecare mica reusita a mea. Alteori ma vad.....hm.. alteori nici nu ma mai vad in vreun fel. Uneori sunt satula de tot ce inseamna "lupta cu viata"; parca raman fara arme si fara ajutoare. Totusi, nu voi renunta niciodata pentru ca un razboi de la care te dai batut, este garantat pierdut! Inca mai am sperante. Nu poate fi chiar atat de rau...poate sunt doar prea influentabila. Nu mai sunt un copil, dar nu sunt nici un adult inca...

Atat de simplu incat e complicat....

Ai facut vreodata in viata ta o greseala atat de mare, incat sa nu iti dai seama de cat de dure pot fi consecintele? ...incat, atunci cand ai realizat ca ai facut cea mai nepotrivita alegere crezand ca, de fapt, este cea mai buna, ai vrut pur si simplu sa dispari de pe fata Pamantului, sa stergi totul cu un burete, sau sa fii in stare sa dai orice pentru a intoarce o pagina din cartea vietii tale doar pentru a spune un "da" atunci cand ai spus "nu"?
De ce nu putem sa luam intotdeauna deciziile corecte si de multe ori gresim - si nici nu ne dam seama cat de mult - atunci cand alegem un drum? Pentru ca nu intotdeauna facem ce simtim noi ca e mai bine si ne lasam invaluiti, coplesiti, de amintiri ce inca n-au fost uitate si nu ne lasa sa mergem mai departe sau sa vedem pe cineva atunci cand este langa noi, sa apreciem si sa iubim.
De ce este atat de greu sa reparam o greseala, sa revenim pe acel drum pe care am avut sansa candva de a-l alege si de a-l urma? ...sa spunem ce avem de spus, ce gandim, ce simtim? De ce intotdeauna ceea este atat de departe de noi nu se afla nicaieri altundeva decat chiar langa noi?
......intrebari la care unii dintre noi nu incetam sa ne gandim, sa cautam un raspuns, dar nu-l vom gasi niciodata atata timp cat il cautam; raspunsurile vin de la sine, odata cu trecerea timpului, care uneori este cea mai buna solutie pentru .............multe. :)

Dar eu stiu....
De ce trebuie sa mint atunci cand zambesc? Poate pentru ca te-ar putea durea sa vezi ca ma doare... De ce e mai bine sa tac? Poate pentru ca m-ar putea durea sa iti spun ca am o imensa dorinta de a-ti spune "mi-e dor!"

Summer time is passing away :(

Aproape ca s-a terminat si vacanta asta; si ce urmeaza dupa o vacanta asa lunga si relaxanta? Imi e greu sa si scriu... scoala! Dar sa nu ne grabim - este inca vara, timp liber, soarele inca straluceste pe cer iar cartile de citit si problemele la fizica mai pot astepta! Oricum...cine se gandeste acum la scoala? Nimeni! Toata lumea este preocupata de cu totul altceva: cum sa profite de ultimile saptamani de vacanta.
Daca inca nu ai avut parte de acele zile speciale, acele zile care definesc de fapt fiecare vacanta a ta de vara, de care iti amintesti mereu cu zambetul pe buze, acele zile nebune si pline de fun cu prietenii, timpul nu este inca pierdut! Mai este timp de inca o tura la mare, o seara intr-un club de fite din Mamaia sau Costinesti; mai este timp sa te indragostesti si sa fii happy! Nici 2-3 zile la munte nu pot fi scoase din calcul; mai faci si tu un pic de miscare dupa atata lenevit la soare, si te mai racoresti la umbra brazilor si pinilor...sau daca nu, sa stii ca bronzul de munte este mai sanatos, mai frumos si dureaza mai mult :) Bineinteles, nu trebuie sa lipseasca apartul foto :) Dar ce se intampla dupa vacanta? Crezi ca daca vacanta a luat sfarsit, la fel si fun-ul? Nu, nu, nu, nu...nici pe de parte! Te poti duce dupa ore la o plimbare cu rolele in parc, o sedinta prelungita de shopping, sau la un suc cu fetele sa va povestiti, sa va spuneti una celelilalte ultimile noutati in materie de baieti si toale, sa barfiti si sa depanati amintiri din timpul verii. Dar inainte de toate, nu uita sa iti aranjezi toate pozele in albumul foto sau in foldere ;)
Summer time is passing away, dar trebuie sa profitam de fiecare zi, fie ca este ea de toamna sau de vara, de scoala sau de vacanta! :X Avem nevoie doar de persoanele potrivite langa noi! ;)